Revista Capital a lansat, pe 8 iunie 2011, un studiu care poarta un titlu generos (Topul Facultatilor din Romania). Din păcate, ca și în cazul altor inițiative din trecut, revista Capital decredibilizează, implicit, și mai mult ideea de ranking în învățământul superior. Pe acest blog, am mai scris despre tentativa Alinei Mungiu de a genera clasamente și despre faptul că, pentru a construi ranking-uri universitare, ai nevoie de un set de cunoștințe de bază despre sistemul de învățământ superior. Adică, ai nevoie de ceva mai mult decât simpla experiență de a fi făcut parte din sistemul educațional (în calitate de elev și student).
Pe câtă vreme, în domeniul business, poți fără probleme prea mari să construiești ierarhii de firme, în funcție de cifra de afaceri, numărul de clienți, cota de piață etc., în domeniul învățământului superior lucrurile sunt un pic mai complicate. Și asta pentru că discutăm despre oameni – studenți, angajatori – beneficiari direcți, și nu despre produse. Și pentru că discutăm despre o oferă de servicii educaționale ale cărei consecințe sunt greu de măsurat la nivel social și economic.
Din nefericire, nu doar revista Capital, ci și majoritatea comentatorilor din spațiul media utilizează ranking-uri uni-criteriale pentru a spune ceva despre învățământul superior. Și, din păcate, această abordare este greșită, din punct de vedere metodologic. Dar, acest lucru este perfect explicabil, de vreme ce aceste surse nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru consecințele pe care aceste pseudo-clasamente le genereaza la nivelul consumatorilor de informație publică.
Articolul revistei Capital avansează o serie de idei care sunt cel putin ciudate, ca să nu spun greșite. Astfel, ni se vorbește despre existența unui dezechilibru pe piața muncii, conform căruia există absolvenți de specializări pe care angajatorii nu-i caută și, de asemenea, există specializări, cerute de angajatori, care însă produc prea puțini absolvenți. Prin urmare, pentru ziaristii revistei Capital, echilibrul pe piața muncii se poate asigura dacă satisfacem două condiții: a. dispar specializările pe care angajatorii nu le doresc; b. rămân doar specializările pe care angajatorii le doresc.
Pe scurt, care ar fi problemele abordării revistei Capital?
1. Ni se vorbește exclusiv despre piața muncii din România. Trebuie însă să avem în vedere faptul că absolvenții de învățământ superior se pot angaja nu doar pe piața muncii din România, dar și pe piața muncii din Uniunea Europeană. Ziariștii Capital ar trebui să știe că diplomele românești sunt recunoscute la nivelul Uniunii Europene. Cel mai simplu exemplu este reprezentat de migrația absolvenților de medicină. În acest context, stau și mă întreb ce relevanță mai are studiul revistei Capital, de vreme ce are în vedere doar piața muncii din România? O relevanță naționalistă? Adică, universitățile românești ar trebui să producă doar pentru piața națională, nu și pentru export? Oare nu cumva sunt mai bune acele specializări/facultăți/universități ai căror absolvenți sunt doriți de angajatorii UE și nu doar de angajatorii din România?
2. Studiul revistei Capital a fost realizat la nivelul a peste 100 companii de top din România. De ce ar fi aceste companii relevante pentru întregul domeniu economic al României? Cum au fost selectate aceste companii? În ce domenii activează aceste companii? De ce analiza nu a luat în calcul și cel mai mare angajator din România, care este statul? Este corect să stai de vorbă cu 100 de companii, iar apoi să vorbești despre ce vor angajatorii? Adică, 100 de angajatori reprezintă toți angajatorii din România?
3. De vreme ce studiul a fost realizat online, cine a raspuns la intrebarile administrate de BestJobs? Din compania de top X, cine a raspuns la intrebări? Secretara sau directorul general? Ale cărui percepții au fost măsurate, de fapt?
Mă opresc aici, pentru că studiul Capital este atât de slab construit metodologic, încât aș putea continua la nesfârșit cu aceste întrebări. În concluzie, din păcate, revista Capital nu urmărește informarea corectă a beneficiarilor direcți de servicii educaționale (studenții, angajatorii etc.), ci pare a urmări interese comerciale private. Să nu uităm că BestJobs, revista Capital și cele 100 de companii chestionate în cadrul anchetei online, sunt jucători privați, de pe piața românească. În acest context, nu ne putem întreba decât un singur lucru: cui servește acest top al facultăților? (a se avea în vedere că autorii studiului pun în mod eronat semnul egal între facultăți și specializări)
Filed under: General info
